Dacia Logan păstrează pentru cel de-al 13-lea an consecutiv poziţia de cel mai bine vândut automobil din România, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) datorită preţului şi echipării sale. Pe locul secund însă, a urcat SUV-ul Duster, devansând modelul de clasă mică Sandero, care deţinuse poziţia a doua în 2016. Duster a mai fost pe locul doi în 2015, flotele având un cuvânt greu de spus atât în cazul său, cât şi în cel al lui Sandero. Mai mult, 2017 a fost ultimul an în care s-a comercializat prima generaţie a lui Duster, înlocuit de cea de-a doua în decembrie. Totodată, la începutul anului Duster a fost lansat inclusiv cu transmisia automată EDC pentru versiunea cu tracţiune faţă.
Pe modele, cu cele 14.795 unităţi livrate, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele 11 luni din 2017, urmat de Dacia Duster cu 7.713 unităţi, Dacia Sandero 7.597 unităţ.
IATĂ AICI CLASAMENTELE CU PREFERINŢELE ROMÂNILOR ÎN TOT ANUL 2017
Sursă ZF.ro